miercuri, 21 decembrie 2011

Mesaje subliminale(53X)

                                                      

Mesajele subliminale


SUBLIMINÁL, -Ă, subliminali, -e, adj. (Psih.) Care este inferior pragului constiintei, care nu devine constient. – Din fr. subliminal.

Cu totii am auzit de mesajele subliminale care ne sunt transmise prin moduri auditive si vizuale. Scopul acestor mesaje este de a ne determina sa executam anumite actiuni (sa cumparam un produs anume, sa votam o anumita persoana, etc.) fara voia noastra. Cu alte cuvinte, liberul arbitru al fiecaruia este trimis la culcare iar deciziile viitoare sunt de fapt ordine ce trebuiesc executate, bine impamantenite in subconstient, fara permisiunea persoanei in cauza.

Fenomenul mesajelor subliminale isi are originile in SUA, anii '50. Studiile si cercetarile in acest domeniu au dus la realizarea unor tipuri de mesaje subliminale atat de avansate si de complexe incat e aproape imposibila indentificarea lor. Aceasta tehnica a fost adoptata (si inca mai este) de companiile puternice pe plan financiar, scopul fiind acela de a determina un numar cat mai mare de oameni sa achizitioneze un produs anume.

Printre altele s-a constatat ca asocierea cu sexul a oricarui produs, stimuleaza subconstientul uman impingand astfel individul spre cumpararea acestuia. De ce sexul ? Explicatia este foarte simpla. Este un instinct primitiv cu care se nasc toti oamenii iar practicarea lui determina creierul sa elibereze substanta responsabila cu senzatia de placere

Mai jos sunt cateva exemple de mesaje subliminale descoperite, transmise prin imagini.



Priviti acest afis. Mesajul subliminal este ceva mai greu de detectat in mod constient. Nu pare nimic sa fie ciudat, nu iese nimic in evidenta, chiar arata destul de banal. Lucrurile nu stau deloc asa. Daca nu ati gasit singuri mesajul ascuns din fotografie, va ajut eu. Urmatoarea poza este modificata pentru a fi mai simplu de observat partea sexuala. 

"PENIS"


Ne este prezentat interiorul unei masini. Nu pare nimic iesit din comun, corect ? Gresit. Se poate observa frana de mana care este trasa, fondul usor intunecat al pozei, precum si mesajul "We're just as excited as you" care se traduce "Suntem la fel de nerabdatori ca si tine".



La o mica cercetare am gasit o multime de mesaje ascunse in melodii foarte populare, pe care le auzim peste tot. Aceste mesaje sunt ascunse (sau nu) in versiunea inversa a melodiei sau efectiv in melodia normala. De obicei "vinovati" sunt compozitorii, care sunt evident constienti de mesaj. Unii artisti habar nu au ce canta, altii sunt perfect constienti si chiar promoveaza astfel de lucuri.
Sa dau exemple concrete.
Cel mai cunoscut adept al acestei grupari este rapperul Jay-Z.

http://www.youtube.com/watch?v=oVtaQ4du0bE
Pe langa faptul o melodie de-a sa intoarsa invers suna cam asa: "6 6 6, murder murder Jesus, 6 6 6" - "6 6 6, omorati-l omorati-l pe Iisus, 6 6 6" acesta are si melodii in care mesajul nu este DELOC asuns:

Una dintre ele este "Lucifer":

Lucifer, dawn of de morning! I'm gonna, chase you out of Earth
Lucifer Lucifer, dawn of de morning...
(I'm from the murder capital, where we murder for capital)

Lucifer, in zorii diminetii! Te voi urmari pana in afara Pamantului
Lucifer Lucifer, in zorii diminetii...

sau

o alta melodie, D'evils:
"Dear God I wonder he can save me,
Illuminati on my mind, soul and my body"

"Draga Dumnezeule, ma intreb daca ma poate salva,
Illuminati in minte, sufletul si trupul meu"

Un alt exemplu:
In afara faptului ca in videoclipul "Umbrella" foloseste o piramida in care ea se fataie dezbracata, melodia si inseamna ceva:
http://www.youtube.com/watch?v=ZUhYWo7iMjM
S-au folosit de ebraica si araba (limba Bibliei si a Coranului) pentru a ascunde mesajul:
in ebraica, Ellah = Dumnezeu
in araba, Allah = Dumnezeu
in ebraica si araba, la = nu
Daca stii aceste lucruri, observi clar:
"Under my umbre-la Allah, Ellah, eh eh eh" adica "nu Dumnezeu, nu Dumnezeu".
Inca un exemplu cu o melodie de-a Rihannei: http://www.youtube.com/watch?v=oMw3iESGbyM
se aude CLAR: "yes, he's under and he can't get out" - "da, el este dedesupt si nu poate iesi"
"Satan forever" - "Satana pentru totdeauna"
"Evil lives in me" - "Raul traieste in mine"

Kayne West, de asemenea cu o multime de intelesuri...

Ce se intampla cand acesti trei se unesc?
Jay-Z ft. Kanye West & Rihanna - Run This Town
priviti aici: http://www.youtube.com/watch?v=atl2YCpYbDA
"I'll be back, so will Satan" - "Ma voi intoarce, asa va face si Satana"
" Us, Us, Forever " - " Noi, Noi, pe vecie"
"Illuminati crew" - "Brigada Illuminati"
etc.


Chris Brown
http://www.youtube.com/watch?v=zl-wBh35cio
(si asta trebuie privit)
Jay-Z, Rihanna, Chris Brown-aceeasi casa de discuri. 

Britney Spears
Piece of me, invers -> "I love Satan only"
http://www.youtube.com/watch?v=qVMzFgmwN2Y
De asemenea, Britney cu melodia "3"
Fara nici un mesaj ascuns spune:
"1, 2, 3
Peter, Paul & Mary
Gettin' down with 3P
Everybody loves "uhh"
Countin'"

"1, 2, 3
Petru, Paul si Maria
Au un ménage à trois
Toata lumea iubeste "uhh"
Numar"

3P in limajul american de zi cu zi inseamna threesome = ménage à trois

As putea continua la nesfarsit cu aceste exemple, daca mai vreti spuneti...
Inchei prin a va arata ceva si mai si...Barack Obama.
Sloganul sau este "Yes we can!" care spus de el, dat invers, inseamna "Thank you satan!"
http://www.youtube.com/watch?v=jqALdkTArq








                                                                                             

marți, 20 decembrie 2011

Realitatea nu este ceea ce vedem!


Acest lucru poate părea incredibil, însă doar pentru cineva care nu este familiarizat cu mecanismele neurale ale percepţiei, cu iluziile vizuale şi cu psihologia percepţiei, în general. Creierul nostru reconstruieşte în permanenţă realitatea, pe baza informaţiilor receptate de simţuri (în acest caz simţul vizual) şi oferă „conştiinţei” noastre (ghilimelele arată că nu sunt un adept al teatrului cartezian, o altă uriaşă iluzie, comparabilă cu senzaţia că Soarele se roteşte în jurul Pământului) o imagine - imaginea perceptivă unitară.

Cu o formulă memorabilă, Richard Gregory, neuropsiholog britanic, faimos pentru cartea lui multiplu reeditata „Eye and the Brain” surprinde esenţa acestui fenomen: „Realitatea este o ipoteză”. Cu alte cuvinte, realitatea este o interpretare dinamică, acesta este lucrul pe care îl află orice student la psihologie în anul 1, nu în exact aceste cuvinte, ci în altele: „ percepţia este un proces activ”.

Noi vedem foarte puţin din ceea ce credem că vedem. De fapt, între activarea celulelor vizuale de pe retină şi conştientizarea obiectului aflat chiar acum în faţa ta au loc o serie de operaţii de care nu ai nici cea mai vagă idee şi, privind din punct de vedere evoluţionist, nici nu ai nevoie să ştii. Organismul urmăreşte să supravieţuiască şi să se reproducă, nicidecum să înţeleagă cum funcţionează (aceasta este o nevoie târzie, specifică doar câtorva curioşi). Dacă scopurile sunt atinse nu are nicio importanţă în economia organismului, dacă reuşitele se bazează pe un număr grozav de iluzii (scopul scuză mijloacele, oricât de machiavelic ar suna asta).



Creierul elimină unele informaţii, editează altele, anticipează, face deducţii, modifică sau şterge, pe scurt prelucrează intens informaţiile din mediu şi, în cele din urmă, oferă „conştiinţei” un produs final (imaginea perceptivă). Asta se întâmplă tot timpul, prin urmare chiar şi în acest moment. Începând să înţeleg aceste fenomene, mi se pare mereu uimitor cum oamenii, fie ei specialişti în psihologie sau nu, vorbesc, siguri de ei, de „realitate”. Credinţa mea actuală este că nu există o realitate obiectivă ci, mai degrabă, o iluzie consensuală, cu atât mai solidă cu cât cei care participă la ea sunt mai mulţi.


Experimentul lui Wertheimer

Fenomenul phi
, ca să revin la el, a început a fi studiat sistematic de Wertheimer în 1912. Este extrem de simplu. Sunt amplasate două surse luminoase la o distanţă mică una de alta şi sunt aprinse pe rând. Succesiunea este rapidă şi, pentru crearea iluziei de lumină unică, mişcându-se înainte şi înapoi, e nevoie de un anume interval şi o anume distanţă. Este exact ce a descoperit Wertheimer. La un unghi vizual de doar 4 grade şi la un interval de aproximativ 1/16 dintr-o secundă cele două spoturi separate par a deveni unul singur, mişcându-se dintr-o parte în alta. Este interesant următorul lucru: chiar dacă eşti conştient că sunt, de fapt, două lumini (pentru că ţi s-a spus sau, iată, ai citit) ceea ce vezi este o singură lumină, în mişcare. Pur şi simplu nu poţi face nimic. Creierul tău te înşală de faţă cu tine, ca să zic aşa. Nu te poţi opune, oricât de mult ţi-ai dori. Ai conştiinţa faptului că sunt două lumini (le poţi vedea dacă intervalul de aprindere succesivă se măreşte), dar nu poţi schimba „realitatea” percepţiei actuale: o singură lumină, mişcându-se stânga-dreapta (sau sus-jos).

Fenomenul phi derivă din principiul închiderii, spun psihologii gestaltişti (a nu se confunda cu şcoala gestaltistă de terapie), iar mişcarea stroboscopică duce fenomenul phi mai departe. Când te uiţi la televizor sau pe ecranul de cinema de la Mall, în zumzet de floricele, vezi imagini în mişcare. Însă acele mişcări sunt iluzorii. Bărbatul acela chipeş care se apleacă spre femeia aceea cu talie incredibilă şi chip perfect (graţie performanţelor echipei de machiaj) pentru a o săruta, în realitate nu se mişcă deloc. Sunt doar imagini statice rulate suficient de repede pentru a genera iluzia mişcării. Cadrele se schimbă la fiecare 42 de milisecunde (pentru a fi precis, într-un interval de 42 msec un cadru este prezentat de 3 ori, timp de 8.5 msec, cu 5.4 msec intervale de întuneric între expunerile consecutive). Televiziunea din SUA rulează cadrele la câte 33 msec, adică într-o singură secundă sunt prezentate 30 de cadre.

De ce nimeni nu-şi dă seama de acest fenomen, în timp ce se produce? Deoarece creierele noastre nu ne permit asta. Ele nu au evoluat pentru discriminări de o asemenea fineţe (nu a fost necesar, cum spuneam mai sus). Filmele de la televizor sau de la cinematograf exploatează această vulnerabilitate şi, dacă ai înţeles mecanismul, este  inevitabil să te întrebi dacă nu cumva şi ceea ce numeşti realitate este tot un film, dar fără regizor.

„Realitatea” cotidiană ar putea fi un altfel de film, adică o altfel de iluzie.


Experimentul realizat de Kolers şi von Grunau
Kolers şi von Grunau au variat în mod ingenios fenomenul phi, la sugestia filosofului Nelson Goodman (1976,”Shape and Color în Apparent Motion”, studiu publicat în Vision Research). N-au făcut nimic ieşit din comun, doar au ales două spoturi colorate, unul roşu, altul verde şi le-au aprins timp de 150 msec cu un interval între ele de 50 msec. Ce crezi că au văzut subiecţii lor? Nu unul sau doi, ci toţi. Au văzut un spot roşu care începea să se mişte şi undeva la mijlocul traiectoriei se transformă brusc într-un spot verde, continuându-şi mişcarea. Evident, „traiectoria” spotului era iluzorie, deoarece nu se mişca nicio lumină (cele două surse luminoase stăteau pe loc şi se aprindeau intermitent). Cu toate acestea, ei vedeau ceva roşu mişcându-se şi devenind, la mijlocul distanţei, verde.
Cum este posibil să vadă verdele (la mijlocul distanţei) înainte că verdele să se aprindă şi să fie identificat ca atare (la capătul celălalt al dreptei care uneşte cele două puncte luminoase)?